Voluntari pentru o şcoală deschisă spre viitor
Proiect implementat de FRCCF în 2016.

Un grant de 10.000 de Euro acordat de ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala București ne-a ajutat să continuăm să oferim, în 2016, servicii educaționale copiilor vulnerabili de la Școala Horea. Pe lângă activitățile de tip after school pe care le-am oferit în primul an la Școala Horea, am introdus o nouă componentă, cu scopul de crește impactul intervenției noastre – educația financiară pentru copii și părinți, care să le asigure cunoaștințele de bază pentru o mai bună administrare financiară a resurselor proprii.

  • Obiectivele proiectului:
    Prevenirea abandonului școlar și creșterea motivației pentru educaţie – copii care aparţin unor familii defavorizate din Cluj și se află în situaţii de risc (sărăcie, eşec şcolar, marginalizare, izolare socială, discriminare).
  • Diversificarea serviciilor prin introducerea educaţiei financiare a beneficiarilor.
  • Creșterea coeziunii sociale prin implicarea a 10 voluntari în servicii educaționale/sociale.
Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie

Strada René Descartes 6, Cluj-Napoca

0264-594893

frccf@frccf.org.ro