20% din impozitul pe profit

FRCCF are servicii licențiate, fapt care face direcționarea celor 20% din impozitul pe profit deductibili, inclusiv în cazul microintreprinderilor.

Cum redirecţionați?

Modalitatea de direcţionare este foarte simplă: compania îşi calculează totalul care ar trebui plătit ca impozit pe profit, iar din acesta, 20% , fără a depăși 0.5 % din cifra de afaceri, poate fi redirecționat către noi, în baza unui contract de sponsorizare. Asta înseamnă că nu aveți cheltuieli suplimentare, redirecționați banii care ar merge atlfel în Trezorerie. Suntem la distanță de un click pentru detalii: office@frccf.org.ro.

Cum ajută FRCCF?

FRCCF oferă sprijin prin centrele sale de zi și prin programele socio-educative dezvoltate în beneficiul copiilor. În Cluj-Napoca suntem aproape de aproximativ 400 de copii și adolescenți pe an. În județul Bihor sprijinim aproximativ 450 de copii, începând cu grădiniță și ca un proces continuu până terminarea clasei a VIII-a.

Programele nostre urmăresc dezvoltarea armonioasă a copilului, atât școlară, cât și personală, iar scopul nostru rămâne prevenirea eșecului și abandonului școlar prin oferirea de servicii integrate. Fără a absolvi învățământul obligatoriu, tânărul nu se poate califica într-o meserie. Piața forței de muncă nu arată încurajator, dar nici situația nu se va schimba dacă nu investim în resursa umana, și în acei copii care sunt în sistemul de învățământ, dar care fără suport nu vor reuși. În România un copil din cinci abandonează școala.

Sărăcia nu îți permite să mergi și mai ales să rămâi la școală. Când nu ai bani de mâncare și de lemne pentru foc, caietele, cărțile și îmbracămintea adecvată sunt un lux. Noi credem că educația este pentru toți copiii!

Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie

Strada René Descartes 6, Cluj-Napoca

0264-594893

0364/ 801 008

frccf@frccf.org.ro