Servicii integrate pentru copiii defavorizați din Cluj-Napoca
Proiect implementat de FRCCF începând cu anul școlar 2014-2015.
Inspectoratul școlar Cluj, Direcția de Asistență Socială și Medicală dar şi şcolile din municipiu cu care colaborează FRCCF au semnalat o înrăutăţire a situaţiei şcolare a copiilor proveniţi din familii care întâmpină dificultăţi financiare și care nu au acces la asistenţă. Fără un sprijin potrivit, oferit în mod constant, majoritatea acestor copii riscă să abandoneze școala, cu toate implicaţiile care rezultă din asta: lipsa unei calificări profesionale, lipsa unui loc de muncă bine plătit, frustrări, probleme comportamentale, marginalizare, dependenţă de servicii sociale. Într-un cuvânt – sărăcie.

Acesta este motivul pentru care în 2014 am demerat un proiect prin care am sprijinit 30 de copii aflaţi în situaţii de risc de eşec şcolar din cadrul Şcolii Gimnaziale Horea, Cluj-Napoca. Activităţile s-au desfășurat în fiecare zi de şcoală, după orele de curs, cu o durată de 4 ore/zi.

Am oferit sprijin la teme pentru copiii din clasele primare, ore de meditaţii la limbaromână şi la matematică pentru cei din ciclul gimnazial, consiliere individuală şi de grup, în funcţie de nevoile identificate atât copiilor cât şi părinţilor lor, dar şi cadrelor didactice care sunt implicate în proiect şi solicită acest serviciu, consiliere socială copiilor şi părinţilor acestora, atât la şcoală, cât şi la domiciliul acestora, grupuri de dezvoltare personală, în cadrul cărora se abordează teme menite să crească stima de sine şi respectul faţă de alţii a copiilor.

Proiectul a fost demarat în parteneriat cu Kaufland și cu sprijinul financiar al Primăriei Cluj-Napoca și al companiei Star Lubricants.

Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie

Strada René Descartes 6, Cluj-Napoca

0264-594893

frccf@frccf.org.ro