Intervenție în mediul rural
În 2018, Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie a început implementarea a două proiecte cofinanțate din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman, Axa prioritară 6: ”Educație și competențe”: EGALI – „Educația Generează Atitudinea Liberă și Independentă” și ȘOAPTE – „Școală Optimizată și Accesibilă Pentru Toți Elevii”. Prin aceste proiecte, programate a se derula pe parcursul a 36 de luni, vom ajunge la aproximativ 1000 de copii din mediul rural, cu scopul de a promova accesul egal la un învățământ de calitate și prevenirea părăsirii timpurii a școlii prin creșterea participării preșcolare și școlare a tuturor copiilor, cu accent pe cei aflați în risc de abandon și/sau eșec școlar.
Context: În România, rata de părăsire timpurie a școlii este de 17%, conform Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, cifră care ne situează în top 5 la nivelul Uniunii Europene. Copiii din comunitățile dezavantajate, elevii din mediul rural și copiii aparținând minorității roma reprezintă categoriile cu cel mai mare risc. Unul din patru copii provenind din familiile sărace din comunitățile dezavantajate abandonează școala înainte de a termina cursurile învățământului primar și doar jumătate dintre copiii înscriși în clasa a 5-a reușesc să termine cursurile învățământului secundar. Abandonul școlar are drept consecințe șomajul, excluziunea socială și sărăcia.

Proiectul EGALi s-a încheiat în 25.04.2023, iar proiectul ȘOAPTE în 19.05.2023.

EGALI

De multe ori copiii din mediul rural nu au atât de mult ajutor pe cât ar avea nevoie, astfel mare parte dintre ei renunță la școală încă din primele clase, ajungând să aibă un viitor marcat de sărăcie. Prin proiectul EGALi, încheiat pe 25 aprilie 2023, am reușit să le oferim mai mult decât câteva cărți sau un joc, am reușit să le oferim activități de stimulare a dezvoltării personale, de recuperare de lacune și creștere a motivației față de școală. Ajutându-i să nu abandoneze școala, copiilor din mediul rural al județului Bihor le-au crescut șansele de a evita riscul de sărăcie. Iar acest lucru nu se putea întâmpla fără finanțarea consistentă obținută de la Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman, Axa prioritară 6: “Educație și competențe”.

Obiectivul general al proiectului: facilitarea accesului la educație de calitate și creșterea participării preșcolare și școlare a celor aproximativ 470 de copii din localitățile Popești și Derna (județul Bihor), cu accent pe copiii în risc de abandon școlar sau în risc de eșec școlar, în vederea creșterii numărului de copii care finalizează învățământul obligatoriu și creșterea nivelului de integrare socială a copiilor cu dizabilități din Centrul Școlar Pentru Educatie Incluzivă Popești (asociat proiectului).

Bugetul proiectului: valoarea totală a proiectului este de 4.369.558,96 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 4.369.558,96 lei.

ȘOAPTE

Ce se întâmplă atunci când cei mici, din mediul rural, nu învață să scrie și să citească încă din primele clase, pentru că nu au fost la grădiniță? Riscă să renunțe la școală atunci când decalajul față de cerințele școlare devine prea mare și să nu aibă posibilitatea să se califice profesional și să spere la un viitor mai bun. Prin proiecte ca și ȘOAPTE, încheiat pe 19 mai 2023, co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman, Axa prioritară 6: “Educație și competențe”, copiii au avut posibilitatea de a recupera din lacunele acumulate și să își crească performanțele școlare. Toate activitățile derulate au sprijinit copiii să se califice profesional, ca metodă de combatere a sărăciei.

Obiectivul general al proiectului: facilitarea accesului la educație de calitate și creșterea participării preșcolare și școlare a copiilor care provin din 4 instituții școlare asociate proiectului defavorizate din mediul rural – școlile din comunele Chinteni, Vultureni, Borșa și școala din satul Răscruci, comuna Bonțida, toate din județul Cluj, cu accent pe elevii în risc de abandon școlar sau în risc de eșec școlar, în vederea creșterii numărului copiilor care finalizează învățământul obligatoriu.

Bugetul proiectului: valoarea totală a proiectului este de 4.446.616,18 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 4.446.616,18 lei.

Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie

Strada René Descartes 6, Cluj-Napoca

0264-594893

0364/ 801 008

frccf@frccf.org.ro