La momentul respectiv, in comuna Popesti functiona fosta Scoala Ajutatoare care gazduia aproximativ 120 de copii, astazi Centrul Scolar de Educatie Inclusiva nr.1. Centrul comunitar ”Prietenia” a fost o punte intre copiii institutionalizati si ceilalti copii din localitate, in acei ani, un prim pas spre incluziune. La centru, dupa scoala veneau si copiii de la Scoala Ajutatoare si copiii din comuna, pentru a fi ajutati la teme si bineinteles, incantati mereu ca participau la cercuri de muzica, dansuri populare si moderne, cerc de pictura, teatru de papusi, activitati sportive si mai ales ca isi sarbatoreau zilele de nastere.
In 2004, FRCCF avea programe de dezvoltare comunitara si programe adresate copiilor din scoli ajutatoare, case de tip familial si case de copii, in 19 localitati din judetele Bihor, Cluj, Salaj si Satu Mare.
Astazi, in anul in care aniversam 25 de ani de existenta, ne-am dat intalnire si cu fostii si actualii voluntari, atunci copii, acum adulti, sau adulti cu copii. Acum, prin programele noastre, punem accent pe prevenia parasirii timpurii a scolii, pentru ca acei copii care nu termina învatamantul obligatoriu nu se pot califica profesional si nu pot iesi din cercul vicios al saraciei.
Pe Alexandra Baliban, fost voluntar al Centrului ”Prietenia”, am reintalnit-o in octombrie 2021, in Oradea, alaturi de fiica ei.