Fundația United Way România sprijină pentru al doilea an, consecutiv, Centrul de zi EveryChild  cu o finanțare de 83.736 leicare acoperă  parțial cheltuielile legate de funcționarea centrului de zi dedicat copiilor din clasele 0-VIII, în perioada ianuarie-decembrie 2021.

Scopul centrului de zi EveryChild este promovarea accesului egal la învățământul obligatoriu și prevenirea părăsirii timpurii a școlii, prin creșterea participării școlare a copiilor care provin din familii dezavantajate și dezvoltarea unor abilități sociale care să-i ajute să-și asigure în viitor existența și să evite, astfel, marginalizarea sau excluderea socială. 44 de copii beneficiază, la centru, de servicii complexe de after school care includ o masă caldă, sprijin la teme, meditații la română și matematică, consiliere psihologică și psihopedagogică, suport din partea unui asistent social care urmărește întreg mediul în care trăiește copilul, făcând vizite atât în familie, cât și la școala unde învață. De serviciile centrului beneficiază și părinții copiilor. 35 de părinți au beneficiat de consiliere socială, în ședințe lunare sau trimestriale prin care aceștia au fost informați despre traseul școlar al copilului.

 

La EveryChild vin copii care locuiesc în diverse cartiere ale orașului și de la peste 15 de școli partenere. Ana este acum în clasa a VII-a și beneficiază de serviciile centrului de peste doi ani. Veniturile familiei sunt mici, 340 lei per membru de familiei, iar cunoștințele părinților nu sunt suficiente pentru a-i veni în ajutor Anei cu ce nu știe la școală. Fetița a avut 3 corigențe, la matematică, fizică și TIC, pe care le-a promovat venind la centru. Ana a fost ajutată să își ducă la bun final proiectele, a făcut meditații la matematică și fizică și a reușit să iasă din impas. Toți copiii care vin la EveryChild sunt ajutați să își depășească situațiile dificile, atât cele școlare, cât și cele personale.

 

Despre Fundația UnitedWay România

United Way România este o fundaţie românească afiliată la United Way Worldwide, SUA, a cărei activitate se concentrează pe cele trei direcții care pun bazele unei comunități prospere: acces la o educație de calitate, servicii bune de sănătate și un venit suficient pentru a întreține o familie. Acționăm ca un organizator comunitar, prin mobilizarea unei rețele extinse de parteneri din comunitate – ONG-uri, companii, instituții publice, lideri din societatea civilă, donatori și voluntari – să își coordoneze eforturile pentru a produce un impact colectiv. Programele United Way România sprijină anual peste 11.500 de persoane în dificultate, cu susținerea a peste 3.500 de donatori individuali, 37 de donatori majori și peste 100 de companii.