16 familii cu resurse limitate din Cluj au nevoie urgentă de ajutor pentru a trece cu bine peste criza provocată de pandemie. Aceste familii, în care trăiesc 45 de copii, beneficiari ai centrelor noastre de zi EveryChild și Clujul are Suflet, au rămas și fără puținele resurse financiare pe care le aveau înainte de criză și se zbat să supraviețuiască de la o zi la alta, în condițiile în care unii dintre ei nu au nici măcar actele necesare pentru a circula conform ordinelor militare în vigoare.

Starea de urgență ne-a obligat să închidem temporar cele două centre de zi din Cluj-Napoca în care oferim servicii complexe de after school copiilor care provin din familii cu venituri reduse și sunt în risc de abandon școlar. Asta nu înseamnă, însă, că nu căutăm să-i sprijinim cu ceea ce au nevoie acum: resurse esențiale pentru a depăși această perioadă dificilă. Neavând nici o pregătire, mulți dintre părinți nu au reușit să-și găsească un loc de muncă, iar cei care lucrau cu ziua sau ca muncitori necalificați au rămas fără job, punând și mai mare presiune pe veniturile oricum mici ale familiei. Bugetul pentru hrană s-a diminuat considerabil și nu mai lasă loc altor cheltuieli, absolut vitale – medicamente, produse de igienă, facturi. Pentru că nu pot veni la Centre, copiii nu mai au parte nici de masa caldă pe care o primeau aici, nici de asistența de specialitate a angajaților noștri – asistenți sociali, psihologi, psihopedagogi, profesori, învățători. Colegii noștri țin legătura cu ei și încearcă să le ofere de la distanță suport emoțional și educațional, făcând totodată, inventarul celor mai stringente nevoi ale familiilor lor.

Și pentru că finanțările care asigură funcționarea centrelor nu acoperă cheltuieli legate de sprijinirea familiilor în situație de urgență, apelăm la sprijinul tuturor celor care înțeleg gravitatea situației și sunt dispuși să ajute. Toate donațiile care vor fi făcute aici  în perioada stării de urgență vor fi folosite pentru rezolvarea acestor situații disperate. Vă vom ține la curent cu evoluția situației pe site-ul FRCCF și pe pagina noastră de facebook https://www.facebook.com/frccf/

Dacă aveți alte idei despre cum ne puteți ajuta vă rugăm să luați legătura cu colega noastră Elena Nicolae la adresa de e-mail elena.nicolae@frccf.org.ro.

Vă mulțumim că ne ajutați să ajutăm!

Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie

Strada René Descartes 6, Cluj-Napoca

0264-594893

0364/ 801 008

frccf@frccf.org.ro