Fundația United Way România sprijină și anul acesta, Centrul de zi EveryChild cu o finanțare de 50,000 lei, care acoperă parțial cheltuielile legate de funcționarea centrului de zi dedicat copiilor din clasele 0-VIII, în perioada ianuarie-decembrie 2022.
Scopul proiectului ”Centrul de zi EveryChild – A step forward” este promovarea accesului egal la învățământul obligatoriu și prevenirea părăsirii timpurii a școlii, prin creșterea participării școlare a copiilor care provin din familii dezavantajate și dezvoltarea unor abilități sociale care să-i ajute să-și asigure în viitor existența și să evite, astfel, marginalizarea sau excluderea socială. 45 de copii beneficiază, la centru, de servicii complexe de after school care includ o masă caldă, sprijin la teme, meditații la română și matematică, consiliere psihologică și psihopedagogică, suport din partea unui asistent social care urmărește întreg mediul în care trăiește copilul, făcând vizite atât în familie, cât și la școala unde învață.
De serviciile centrului beneficiază și părinții copiilor. 30 de adulți/părinți aparținători ai copiilor beneficiari participă la activități de tipul ”școala părinților”,o dată la două luni. Sesiunile sunt susținute de asistentul social și psihologul centrului. Activitatea are rolul de a preveni abuzul verbal/fizic și a relațiilor conflictuale intergeneraționale și intrafamiliale, iar adulții vor exersa tehnici alternative de discipină. La prima activitate dedicată mamelor, din luna martie, ”Azi este despre noi”, și prin care ne-am cunoscut mai bine prin alcătuirea unei flori, fiecare petală însuma un răspuns la o întrebare, una dintre mamele prezente a scris ”Dacă aș avea puteri magice: aș șterge zilele triste, aș face să fim mai uniți, mai buni, aș schimba ceea ce nu îmi place când văd unele lucruri, aș da timpul înapoi și aș face pace în lume!”.
Despre Fundația UnitedWay România
United Way România este o fundaţie românească afiliată la United Way Worldwide, SUA, a cărei activitate se concentrează pe cele trei direcții care pun bazele unei comunități prospere: acces la o educație de calitate, servicii bune de sănătate și un venit suficient pentru a întreține o familie. Acționăm ca un organizator comunitar, prin mobilizarea unei rețele extinse de parteneri din comunitate – ONG-uri, companii, instituții publice, lideri din societatea civilă, donatori și voluntari – să își coordoneze eforturile pentru a produce un impact colectiv. Programele United Way România sprijină anual peste 11.500 de persoane în dificultate, cu susținerea a peste 3.500 de donatori individuali, 37 de donatori majori și peste 100 de companii.