La acest început de toamnă, vă invităm să-i pregătim împreună pentru școală pe copiii vulnerabili de la Centrul de zi EveryChild.

EveryChild este primul centru comunitar deschis la Cluj-Napoca. Rezidenții vin din familii dezorganizate sau/și cu venituri reduse și, din cauza condițiilor grele în care trăiesc, sunt pe punctul de a renunța la școală. Centrul le oferă suportul material – o masă caldă, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, rechizite etc, academic – sprijinim la teme, meditaţii la română şi matematică, monitorizarea evoluției școlare și emoțional – asistență psihopedagogică, consiliere a părinților, activități de dezvoltare personală și orientare în carieră etc de care au nevoie pentru a depăși problemele de acasă și de a descoperi că școala/educația le poate oferi șansa de a scăpa de sărăcie și de a-și împlini potențialul.

Pentru părinții lor este uneori un efort supraomenesc să le pună ceva de mâncare pe masă, darămite să le cumpere rechizite. Așa că ne-am propus să-i ajutăm să-i pregătească pentru școală cu câte un ghiozdan complet echipat. Avem deci nevoie de 47 de ghiozdane: 1 pentru clasa I (băiat), 4 pentru clasa a II-a (1 băiat și trei fete), 4 pentru clasa a III-a (1 băiat și trei fete), 6 pentru clasa a IV-a (4 băieți și 2 fete), 8 pentru clasa a V-a (6 băieți și 2 fete), 1o pentru clasa a VI-a (5 băieți și 5 fete), 11 pentru clasa a VII-a (8 băieți și 3 fete) și 3 pentru clasa a VIII-a (2 băieți și 1 fată). Costul unui ghiozdan complet echipat variază între 220 și 300 de lei și conține tot ceea ce are nevoie un copil la școală.

Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie

Strada René Descartes 6, Cluj-Napoca

0264-594893

0364/ 801 008

frccf@frccf.org.ro