Parteneriatul cu Fundația United Way Romania ne-a permis să introducem ore de lectură în programul săptămânal al copiilor de la Centrul de zi EveryChild.
Drag de cărți – asta au început să simtă copiii din clasele I-VIII care vin la EveryChild, indiferent dacă vorbim despre cei mai mici dintre ei – care citesc pe litere sau își aleg cărțile după cât sunt de frumoase ilustrațile, despre cei un pic mai mari – care sunt curioși să afle mai multe despre personajele pe care le descoperă în fragmentele de poveste din manuale, sau despre cei care deja caută să deslușească înțelesul din spatele rândurilor și care își încearcă penița potrivind cuvintele în versuri.
„Cercul de lectură i-a încurajat pe copii să dea glas creativității lor. Nu de puține ori m-au suprins propunând un alt scenariu/final pentru textele citite sau exprimându-și propria părere cu privire la faptele narate dintr-o perspectivă total străină de cea sugerată de către autor. De asemenea, a ajutat la dezvoltarea inteligenței lor emoționale – nu mai ezită să-și arate empatia pentru personajele preferate, care îi inspiră și îi poartă într-o lume pe care ulterior ei și-o reprezintă prin desene și prin versuri”, spune Angela Costescu, despre copiii din clasele 1-4. Lipsa recompensării (sub forma unor premii acordate săptămânal), odată cu mutarea activităților în online, nu i-a demotivat pe copii în privința cititului. În prezent, cercul se desfășoară la ciclul primar în zilele de luni, marți și miercuri, când, pe lângă rezolvarea unor exerciții de limba română și matematică, copiii au și sarcina de a lectura pasaje din cărțile lor preferate și, totodată, de a face un rezumat al acestor lecturi.
La gimnaziu, cercul de lectură are și un nume: „Sclipici intergalactic” și vine de la expresia folosită de o fetiță din clasa a VI-a într-o compunere. Cercul a venit ca o continuare a activităților de lectură recomandate până atunci de profesoara de limba română Ioana Botizan și a fost împărțit în două activități: una în care se încurajează în mod fizic cititul (miercurea de la ora 16:00 până la ora 17:00 copiii citeau texte scurte și răspundeau la întrebări pe baza textului) și cea de-a doua, adresată cititorilor de cursă lungă, care lecturau și acasă, iar vinerea împărtășeau ceea ce citeau. Odată cu predarea online, cercul a rămas să se desfășoare tot miercurea, dar Ioana Botizan a ales pentru copii texte mai scurte.
„Marele câștig al acestui cerc este faptul că am reușit să-i prindem în actul de lectură și pe copiii care nu citeau. Apoi, a fost și faptul că am putut achiziționa cărți noi și interesante pe care copiii să le poată citi acasă și să-i recompensăm pe cei care-și făceau curaj să povestească, vinerea, despre cărțile citite acasă”, spune Ioana Botizan.
Finanțarea primită de la United Way România ne permite să amenajăm și un colț dedicat lecturii la Centru, așa că de-abia așteptăm să ne reîntoarcem și să cumpărăm cărți, etajere în care să punem cărțile și beanbag-uri în care să se așeze copiii când citim împreună.