E SIMPLU SĂ FACI BINE!

Completează formularul, selectează opțiunea lunar și introdu suma pe care vrei să o donezi:
SAU
În România accesul la educație rămâne un drept încălcat pentru 20% dintre copii.

Cu un Abonament de BINE îi ajuți pe copiii care ne trec pragul să își construiască un viitor mai bun! Devenind donator recurent, ești alături de ei constant și împreună le oferim ajutor specializat în fiecare zi după școală!

Realitatea ne-a arătat că de cele mai multe ori în familiile cu care lucrăm, adulții nu știu să își ajute copiii la teme și nici nu știu să îi îndrume sau să îi susțină în alegera unei profesii. Nici ei nu au avut spriijin și nu știu cum să facă mai mult și nu au nici cu ce. Banii puțini nu le ajung și pentru plata unui afterschool, de abia le ajung de mâncare. În centrele noastre de zi copilul este ajutat să își facă temele, să recupereze pentru corigențe și să facă pașii necesari spre reușitele mai mari, ce vor urma!
Află povestea lui Raul
Raul este doar unul dintre copiii care ne trec pragul în zilele săptămânii. El este elev în clasa a VI-a, la școală în comuna Apahida, la zece kilometri de Cluj-Napoca. În anii anteriori a rămas corigent la română, matematică, geografie și germană.

Locuiește alături de mama sa și de cei doi frați, într-o casă fără fundație, construită în curtea bunicilor materni. O casă mică, o bucătărie și o cameră, facută cu ce s-a putut. Mama este nevoită să doarmă în pat cu doi dintre copii, în timp ce băiatul cel mare doarme într-un fotoliu extensibil. Casa nu are baie, wc-ul este situat în curte, iar apa este adusă din fântână. Pentru încălzirea locuinței, familia folosește lemne, dar întâmpină dificultăți cu procurarea lemnului, care este prea scump, pentru veniturile mamei.

Părinții lui Raul au divorțat în anul 2018, tatăl fiind dependent de alcool și jocuri de noroc. Chiar dacă este obligat de lege să le ofere pensie alimentară, nu o face, motivând că nu are un loc de muncă. Mama copiilor trebuie să se descurce cum poate, cu un salariu minim.

Conflictele și certurile dintre părinți i-au afectat serios pe copii. Iar lipsa intimității și a unui sprijin constant l-a împiedicat pe Raul să participe la orele online, ceea ce a adâncit și mai mult lacunele pe care le avea.

Venind la centrul de zi EveryChild, el se simte mai bine, pentru simplul motiv că are cu cine să vorbească. Îi plac activitățile desfășurate aici, fie că vorbim despre lecțiile de matematică, cititul poveștilor sau jocurile de echipă din curtea centrului, și este fericit pentru fiecare realizare pe care o are, mică sau mare.

Donează lunar, începând de acum, o sumă pe care tu o stabilești, pentru copiii ca și Raul. Sprijinul lunar venit din partea ta ne ajută să știm că nu doar mâine ci și luna viitoare avem cu ce să îi ajutăm. Copiii care vin la noi speră la un viitor mai bun decât cel pe care l-au văzut acasă. Împreună oferim o șansă!
De ce să te abonezi la BINE
  • Ajuți copiii care trăiesc în sărăcie să-și construiască un viitor mai bun
  • Ai ocazia să afli, cu cu exemple concrete, despre cum educația schimbă viața
  • Primești periodic informații despre cum dăm putere, împreună, unor copii vulnerabili.

Ce înseamnă donația ta lunară? Înseamnă ajutor la teme, sprijin psihologic, ore de dezvoltare personală și profesională, jocuri și activități educative pentru fiecare copil care vine la centrele noastre de zi EveryChild și Clujul Are Suflet.

Gândește-te la Abonamentul de BINE ca la un abonament de internet, telefonie sau alte servicii de streaming. Dacă acestea ne-au ajutat enorm în perioada pandemie să lucrăm de la distanță și să îi ținem aproape pe cei dragi, Abonamentul de BINE ne ajută să…facem BINE.

Tu donezi în fiecare lună, iar noi transformăm banii în sprijin pe termen lung pentru copiii vulnerabili.

Copiii îți doresc sărbători liniștite și îți mulțumesc că ai ales să fii alături de ei!

Ai o întrebare legată de donația ta? Scrie-ne pe adresa adela.lazar@frccf.org.ro.