Ce prevede proiectul de lege?
Proiectul (L233/2026) completează Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile și introduce obligația ca ONG-urile să depună la ANAF o declarație anuală cuprinzând toate veniturile și sursele de finanțare, indiferent de proveniență. În cazul donațiilor de la persoane fizice mai mari de 5.000 de lei pe an, trebuie publicate elementele complete de identificare (nume, prenume, adresă, CNP), iar pentru persoanele juridice – orice sumă, indiferent de valoare. Listele ar urma să fie publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor. Nerespectarea atrage suspendarea automată a activității și, dacă situația nu se remediază în termen de un an, dizolvarea organizației.
Stadiul actual
După votul din Senat, proiectul a intrat în dezbaterea Camerei Deputaților, unde poate fi adoptat, modificat sau respins. Dezbaterea publică rămâne intensă, cu poziții tranșante atât din partea susținătorilor, cât și a criticilor. FRCCF își manifestă îngrijorarea și pentru că proiectul impune ONG-urilor o povară birocratică disproporționată, costisitoare și riscantă, care ar expune donatorii și le-ar suprima dreptul legitim la anonimat. Pentru o organizație precum FRCCF, cu statut de utilitate publică din anul 2004, care își respectă profund donatorii și livrează servicii sociale licențiate, această măsură nu face decât să fragilizeze încrederea și să îngreuneze o activitate deja strict monitorizată.
”Faptul că se discută în Parlament despre transparența strângerii de fonduri în sectorul ONG nu este un lucru rău, deși ridică dificultăți mari din perspectiva GDPR, niciun ONG serios nu s-ar opune punerii la dispoziția organelor abilitate a listelor cu cei care au donat pentru acel ONG, fie ei persoane fizice sau juridice.
Greutatea apare tocmai pentru acele ONG-uri credibile și de succes, care au un număr foarte mare de susținători. A transforma această informație în liste stufoase, cu nume, prenume, adresă, CNP sau cod fiscal și orice altceva vor mai cere politicienii, ar însemna o muncă grea, costisitoare (de unde vor veni banii și pentru asta?), consumatoare de timp și de resurse. De aceea, ONG-urile ar trebui să solicite ele însele organelor de stat să preia această muncă de raportare: statul are la administrațiile financiare liste cu persoanele fizice care redirecționează, fie din salarii, fie din alte surse de venit, o parte din impozitul lor către ONG-uri. La fel, administrațiile financiare au evidența persoanelor juridice care fac redirecționări de impozit pe profit către ONG-uri. Ceea ce lipsește este doar donația făcută de persoanele fizice în numerar, care poate ridica semne de întrebare; dar și aceste sume, ca să poată fi cheltuite, trebuie incluse în balanțele de verificare și în bilanțul depus anual de către ONG-uri. Aceste informații există așadar deja, iar dacă un ONG poate fi suspectat de o activitate lipsită de onestitate, acela poate fi controlat. Însă a obliga toate ONG-urile să raporteze complicat, cu costuri mari și punând în pericol persoanele fizice sau juridice care donează pentru acel ONG (ele pot deveni persoane amenințate, urmărite, asaltate de alte cereri de fonduri etc.) ar fi o măsură abuzivă, nenecesară și care ar încălca mai multe principii de bună practică și de onestitate instituțională. Este dreptul oricui să facă donații anonime – de ce să i se ia acest drept?” subliniază Mihai Florin Roșca, directorul executiv FRCCF
