“Ne bucurăm că putem să susținem și să derulăm acest tip de activități pentru că încă este foarte mare nevoia, chiar și într-un oraș în plină dezvoltare și modernizare cum este Cluj-Napoca. Pentru noi e o mare realizare să vedem cum copiii cu care lucrăm își îmbunătățesc rezultatele școlare. Ne bucură fiecare reușită și ne motivează să continuăm. Mulțumim United Way Romania pentru ajutorul financiar oferit, pentru că susține Centrul EveryChild al treilea an consecutiv. Mulțumesc colegilor mei pentru implicare și dăruire, mulțumesc voluntarilor!, spune Mihai Florin Roșca, Directorul executiv FRCCF.

Scopul proiectului ”Centrul de zi EveryChild – A step forward” este promovarea accesului egal la învățământul obligatoriu și prevenirea părăsirii timpurii a școlii, prin creșterea participării școlare a copiilor care provin din familii dezavantajate și dezvoltarea unor abilități sociale care să-i ajute să-și asigure în viitor existența și să evite, astfel, marginalizarea sau excluderea socială. 53 de copii au beneficiat pe parcursul anului trecut, de servicii complexe de after school care includ o masă caldă, sprijin la teme, meditații la română și matematică, consiliere psihologică și psihopedagogică, suport din partea unui asistent social care urmărește întreg mediul în care trăiește copilul, făcând vizite atât în familie, cât și la școala unde învață.

“Familiile cu care lucrăm la Centru au mare nevoie de serviciile oferite aici. Sunt familii din medii defavorizate, cu resurse financiare limitate, copii care au nevoie de ajutor să facă față mai bine școlii, examenelor importante și, astfel, să aibă o șansă, o viață mai bună. Familiile nu-și permit să plătească meditații copiilor, așa cum mulți părinți fac atunci când copiii au dificultăți sau examene. Un calcul simplu ne arată că pe lună, efortul unei familii pentru meditații la română și matematică, pentru examenul de capacitate, de exemplu, se încadrează între 650-800 de lei. Iar familiile care vin la Centru, au, în medie un venit de doar 350 de lei/membru/familie”, mai declară Mihai Florin Roșca.

Pe parcursul anului 2022 numărul copiilor care au beneficiat de serviciile Centrului de zi EveryChild a crescut cu 20% față de anul anterior, impactul preţurilor în continuă creştere a creat situaţii în care părinţii nu işi mai permit niciun cost în plus faţă de cele generate de utilităţi, şi respectiv, mâncare.
85% dintre copiii care au mers la Centru și-au îmbunătățit şi notele la școală. Dintre copiii care vin la Centrul de zi, 90% au trecut cu bine anul școlar 2020-2021.

Despre Fundația UnitedWay România
United Way România este o fundaţie românească afiliată la United Way Worldwide, SUA, a cărei activitate se concentrează pe cele trei direcții care pun bazele unei comunități prospere: acces la o educație de calitate, servicii bune de sănătate și un venit suficient pentru a întreține o familie. Acționăm ca un organizator comunitar, prin mobilizarea unei rețele extinse de parteneri din comunitate – ONG-uri, companii, instituții publice, lideri din societatea civilă, donatori și voluntari – să își coordoneze eforturile pentru a produce un impact colectiv. Programele United Way România sprijină anual peste 11.500 de persoane în dificultate, cu susținerea a peste 3.500 de donatori individuali, 40 de donatori majori și peste 100 de companii.