Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie va pregăti cu drag pentru tine și copilul tău, în 18 august, începând cu ora 10.00 până la 18.00, un spațiu în care joaca și prietenia rămân împreună, respiră aer curat și se bucură de natură.

Vom avea ateliere în paralel:
TIR CU ARCUL pentru oameni mari și pentru cei mai mici;
Atelier de confecționat ZMEIE; 
FACE painting;
Modelaj BALOANE și AMINTIRI de dus acasă.

Daca îți va plăcea să te joci cu noi, atunci te invităm să ne susții activitatea socio-educativă din Centrul de zi EveryChild din Cluj-Napoca, printr-un SMS de 2 euro la 8843.

În cadrul centrului nostru, 45 de copii din familii fără posibilități materiale vin zi de zi după școala pentru o masa caldă, suport scolar și personal.

Te așteptăm la joacă!

Smida Jazz, festival-vacanță la munte, aduce împreună, în Parcul Natural Apuseni, jazzul de avangardă și activitățile în aer liber. Cea de-a treia ediție are loc între 17 și 19 august și sperăm să ne vedem acolo.

Despre FRCCF:

De-a lungul celor 20 de ani de existență, am fost direct implicaţi în viaţa a peste 13.500 de copii, le-am fost aproape pentru a fi siguri că drepturile le sunt respectate, că primesc sfaturile potrivite pentru viaţă şi că nu sunt singuri. Am lucrat cu copii, familii și comunități din peste 50 de localități din N-V țării.