0264-594893 frccf@frccf.org.ro

FRCCF sărbătorește în 20 noiembrie ”Ziua Universală a Copiilor”, printr-un eveniment dedicat tuturor copiilor, în VIVO! Cluj-Napoca, Piațeta ”Matei Corvin”, lângă biroul de informații.
Începând cu ora 17.00, vă așteptăm cu mic, cu mare!
Aducem zâmbete pe fețele copiilor prin activități haioase și educative: desen, momente de magie, profesorul trăznit Utonium, photobooth, baloane și mascote.

Stabilită oficial la 20 noiembrie 1989, Ziua universală a copiilor (Universal Children’s Day), marchează ziua în care Adunarea Generală a ONU a adoptat, în 1959, Declarația pentru Drepturile Copiilor și, în 1989, Convenția pentru Drepturile Copiilor. România a ratificat Convenţia pe 28 septembrie 1990, prin Legea nr. 18/1990 si s-a inspirat din aceasta, atunci când a elaborat Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie (FRCCF) are misiunea de a proteja drepturile copilului (conform Convenției Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului), punând accent pe rolul activ și responsabil al familiei, comunității și statului.

Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului ”Spune NU abandonului ȘCOLAR!”, realizat cu sprijinul Primăriei și a Consiliul Local Cluj-Napoca.

Copiii au drepturile lor. Noi avem datoria să le respectăm.

De-a lungul timpului, am fost direct implicaţi în viaţa a peste 13.500 de copii, le-am fost aproape pentru a fi siguri că drepturile le sunt respectate, că primesc sfaturile potrivite pentru viaţă şi că nu sunt singuri