Copiii isi cunosc drepturile In saptamana 17-20 noiembrie a fost marcata in centrele comunitare ale FRCCF prin organizarea de concursuri, grupuri educative, jocuri distractive si alte activitati menite sa ii ajute pe cei mici sa isi cunoasca drepturile.
Conform unei traditii a FRCCF, si in acest an s-a organizat o saptamana a drepturilor copiilor. De luni si pana joi, copiii din cele 7 centre comunitare ale FRCCF, din care 3 la Cluj Napoca si unul la Cimpia Turzii, au descoperit care le sunt drepturile si ce pot sa faca pentru ca aceste drepturi sa le fie respectate.
Cei mai activi dintre copii si cei care isi cunosc cel mai bine drepturile, au fost premiati cu dulciuri si cu jucarii chiar de Ziua universala a drepturilor copilului.
In centrele comunitare ale FRCCF din Cluj-Napoca vin zilnic aproximativ 100 de copii marginalizati, din familii cu venituri reduse. Dupa incheierea proiectului "Centre de zi- Impreuna pentru copii", cu finantare din programul Phare, activitatile in cele doua centre comunitare au continuat.
In perioada 15 iulie-30 octombrie 2008, aproape 200 de copii si tot pe atatia adulti au beneficiat de servicii de asistenta sociala, 133 de copii si-au imbunatatit abilitatile lingvistice, matematice si de logica prin participarea la consilere psihopedagogica, iar 88 de copii au primit ajutorul psihologului, in rezolvarea problemelor legate de agresivitate verbala si fizica, isi controleaza mult mai bine comportamentul, au o stima de sine mai ridicata si sunt mai motivati pentru scoala.
Alte activitati care se realizeaza in sprijinul copiilor si pentru respectarea drepturilor acestora sunt: meditatii si sprijin la teme, consiliere medicala si educatie pentru sanatate, precum si activitati de socializare. In aceeasi perioada, 73 de familii au primit tichete sociale, in schimbul carora isi procura hrana.
Consililul Local Cluj-Napoca a alocat pentru continuarea activitatilor din centrele comunitare peste 250.000 RON.
Ziua universala a drepturilor copilului se celebreaza din1989 in majoritatea tarilor lumii. Principalele drepturi ale copilului sunt: dreptul la familie, dreptul la educatie, dreptul de a nu fi exploatat, dreptul la tratament egal, dreptul la sanatate.
|